22 iulie 2014

mirosea a nesomn. traia de pe ieri pe statuia fara sfarsit, ca un miel dus la-nviere. dintr-o data a inteles marea tacere. ea nu ma iubea, avea doar cer de pierdut. sarutul ei despartea miere de fiere. si inca ceva, cand ii vorbeam se transforma in uitare .


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu