Să-mi laşi în pace străzile şi nopţile. Dar te iubesc. Nu mă pot înţelege fără tine. Îmi petrec zilele spunându-mi că sunt puternic, fără îndoială, sunt un bărbat, am perspective, am energie. Dar nu fac altceva decât să te iubesc. Ating un obiect oarecare şi te iubesc, îmi aduc aminte ceva (orice, nu contează) şi te iubesc, merg – nimic mai mult – şi te iubesc. Şi te iubesc şi dacă sunt jos de tot, apoi te iubesc iar dacă îmi zboară gândul (foarte sus), nu văd cum să respir dacă nu te iubesc. N-am cum, n-am cum să nu te iubesc. Aş vrea să depindă măcar un pic de mine, să am loc numai să injectez o picătură de nimic între noi. Dar între noi e totul: fiindcă te iubesc. Nu plouă fără să te iubesc, nu pot răspunde la telefon dacă nu te iubesc, nu am cuvinte care să nu te iubească, nu sunt nicicum dacă nu te iubesc. Nu am ce face.

grama